Articole din rubrica Ştiri
În Duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi
Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică despre minunea vindecării celor doi demonizați…
12:20, duminică, 9 iulie, 2017 | Continuarea
Vă invităm Sâmbătă, 15 iulie 2017, la Hramul bisericii de lemn „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” a Mănăstirii „Sf. Femei Mironosițe Marta și Maria”
Anul acesta serbăm 25 de ani de la canonizarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în Biserica Ortodoxă și 513 ani de la trecerea la cele veșnice. Cu acest prilej binecuvântat, Vă invităm să participați Sâmbătă, 15 iulie 2017, la Hramul bisericii de lemn „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” a Mănăstirii „Sf. Femei Mironosițe…
7:11, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
Invitație la Sf. Liturghie cu prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa)
Marți, 11 iulie 2017, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca va fi cinstită o icoană atât de scumpă și dragă sorocenilor – Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa). În ziua celebrării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, împreună cu un sobor preoțesc, va oficia Sfânta…
6:40, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
Zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru creștinii din Grătieşti
Ziua de vineri, 07 iulie, a fost petrecută în lumină duhovnicească și bucurie sfântă de către creştinii din com. Grătieşti. Îmbrăcate în haine de sărbătoare, bisericile ocrotite de Sfântul Ioan Botezătorul și-au prăznuit astăzi protectorul. După slujbă praznicală oficiată la biserica „Sfânta Treime” creştinii dn localitate s-au îndreptat către paraclisul cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”,…
6:37, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Astăzi, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Arhipăstorului i-au coliturghisit PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și chelar al Catedralei Mitropolitane,…
11:41, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
De naşterea Sf. Prooroc și Botezătorului Ioan, PS Episcop Petru a Liturghisit la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni
Vineri, 7 iulie 2017, Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfîntului Prooroc şi Botezător Ioan, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. În dimineaţa zilei Chiriarhul, a fost întîmpinat călduros de către soborul de preoţi şi diaconi slujitori şi creştinii Catedralei împreună cu candidatul la hirotonie în…
11:17, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
In memoriam – Protoiereul Mitrofor Ioan Topală
Slujitor devotat al Evangheliei lui Hristos „Și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem” (Rom. XIV, 8) La 7 iulie Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul și Înainte-Mergătorul Domnului. Pentru noi, clericii și enoriașii de la Catedrala „Sf. Ierarh Nicolae” din Orhei, această dată are o dublă semnificație, pentru că este și…
10:57, vineri, 7 iulie, 2017 | Continuarea
„Sfințenia vine din dragoste…” Viaţa Bisericii în imagini (06.2017)
Sf. Ioan Gură de Aur: „Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți.” Viaţa Bisericii în imagini (06.2017) Foto: Pr. Mihail Bortă
1:24, joi, 6 iulie, 2017 | Continuarea
Ediția a XIII-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare» la Criuleni
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 2 iulie 2017 în s. Jevreni r. Criuleni s-a desfășurat ediția a XIII-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare». Festivitatea a fost organizată de Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni în parteneriat cu Secția Cultură Criuleni…
11:41, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
A fost lansată noua versiune a site-ului familiafericita.info – ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei tradiționale”
,,Un sfat bun la vreme face cît o comoară!” (Înțeleptul Solomon) Dragi cititori, cu binecuvîntarea și susținerea materială a Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, este lansat noua versiune a site-ului Mișcării eparhiale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei tradiționale”: www.familiafericita.info, care devine mai atractiv, mai modern și mai accesibil. Site-ul, cu sloganul…
11:17, luni, 3 iulie, 2017 | Continuarea
Duminica a IV-a după Rusalii la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Κnz. Αlexandru Νevski” din Ungheni
02 iulie 2017. În a IV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei iar răspunurile la strană au fost oferite de Corul Catedralei dirijat…
10:53, duminică, 2 iulie, 2017 | Continuarea
Duminica a IV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană. „Du-te! Fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8, 13)
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13) În Duminica a IV-a după Cincizecime (Vindecarea slugii sutaşului), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, la care au…
1:17, duminică, 2 iulie, 2017 | Continuarea
A fost lansată pagină oficială a Filialei Liceului Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”
Joi, 29 iunie 2017, a fost lansată pagină oficială a Filialei Liceului Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria – https://liceuldearte.info/ Site-ul a fost elaborat de Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media a Bisericii Ortodoxe din Moldova, în colaborare cu administrația Filialei Liceului Teoretic cu profil Arte…
9:34, vineri, 30 iunie, 2017 | Continuarea
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Adrian (Baciu), Starețul Mănăstirii Saharna, felicitat cu prilejul aniversării zilei de naştere
La data de 17/30 iunie 2017, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinţii Mucenici Manuil, Savel, Ismail, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Adrian (Baciu), Starețul Mănăstirii Saharna își aniversează ziua de naștere. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Președinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri și Viață Monahală i-a adresat Arhim. Adrian un mesaj de felicitare. Preacuvioase Părinte,…
8:00, vineri, 30 iunie, 2017 | Continuarea
Adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Ialoveni
Marți, 27 iunie 2017, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la invitația Starețului Mănăstirii cu hramul Sf. Întocmai cu Apostolii, Kneaz Vladimir din s. Horăști, r. Ialoveni, Arhim. Nectarie (Herman), în sala de ședințe a Mănăstirii Horăști a avut loc Adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Ialoveni. Evenimentul a demarat cu oficierea Sfintei Liturghii, după care…
3:37, miercuri, 28 iunie, 2017 | Continuarea

