„La Repubblica”: Papa Benedict a demisionat după ce a aflat de existenţa unui grup de homosexuali la conducerea Bisericii Catolice
17:33, vineri, 22 februarie, 2013 | Cuvinte-cheie: gay

Suveranul pontif a decis să-şi înainteze demisia în aceeaşi zi în care a fost informat despre existenţa unei puternice facţiuni gay, aflată în structurile de conducere ale Vaticanului. Potrivit documentelor pe care le-ar fi primit Papa, clericii erau şantajaţi de persoane din exteriorul Bisericii.
Purtătorii de cuvânt ai Vaticanului au refuzat să comenteze informaţia publicată de „La Repubblica”.
Potrivit acesteia, Papa Benedict al XVI-lea a decis să demisioneze încă din 17 decembrie, zi în care i-a fost predat un dosar secret.
Suveranul pontif ar fi pus trei cardinali să alcătuiască un raport privind scurgerea de inforaţii şi breşa de securitate care au dus la izbucnirea scandalului „VatiLeaks”, când sute de e-mailuri personale ale Papei şi ale mai multor clerici au fost publicate.
Cei trei cardinali i-ar fi prezentat suveranului pontif un dosar de 300 de pagini, organizat în două volume îmbrăcate în material textil roşu. Potrivit publicaţiei italiene, raportul scotea la iveală existenţa mai multor facţiuni şi grupuri de interese aflate la conducerea Bisericii Catolice, printre care şi unul constituit din clerici „uniţi de orientarea sexuală”.
Unii oficiali de la Vatican au fost obiectul unei „influenţe externe” exercitată de bărbaţi laici, cu care au avut legături „de natură lumească”. În raport se face o precizare directă privind şantajul la care erau supuşi aceşti clerici.
„Totul se învârte în jurul neobservării poruncilor a şasea şi a şaptea”, ar fi spus cardinalii care au întocmit raportul, potrivit unei surse apropiate, citată de „La Repubblica”.
Porunca a şaptea condamnă furtul, în timp ce a şaptea interzice adulterul. În doctrina catolică, ea este interpretată de asemenea ca porunca prin care se interzice orientarea homosexuală.
În raport sunt numite şi locuri de întâlnire ale acestui grup, printre care o vilă aflată la ieşirea din Roma, o saună dintr-o suburbie a capitalei, un salon de înfrumuseţare din centru şi o fostă reşedinţă a unei universităţi, care este folosită în prezent de un arhiepiscop italian din provincie.
„Nici comisia cardinalilor şi nici eu nu vom face comentarii pentru a confirma sau nega lucrurile care se spun despre această chestiune. Să lăsăm pe fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi. Nu vom monitoriza observaţiile care se fac pe această temă”, a declarat Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.
sursa: Adevărul.ro

De ce ar fi oamenii cu viziuni conservatoare deranjați de o legalizare a „căsătoriilor” între persoane de același sex? Aparent,...
Pe 6 iunie a avut loc la Kiev a doua ediţie a paradei homosexualilor și lesbienelor din Ucraina. Au participat...
În țara noastră toate merg „bine”, nu mai avem nimic de făcut decât să sărbătorim aniversarea comunității gay, să le...
Danemarca a adoptat, recent, legislația care obligă toate bisericile să ofere servicii de „cununie religioasă” cuplurilor de același sex. Nu...
Episcopul de Bălți spune că nu a primit nicio hotărâre judecătorească și, chiar dacă ar fi, nu are de gând...
În contextul în care în Europa Occidentală se înteţesc vocile pro-homosexuale, iar un transexual, Conchita Wurst/Tom Neuwirth, a câştigat Eurovision...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău