Mănăstirea Sfintei Tecla din Maaloula este în pericol de moarte
11:27, miercuri, 25 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: conflicte militare, copii, dragoste, Maaloula, manastirea sfintei Tecla, ortodox, razboi, siria

Mesajul lui Ioan al X-lea, Patriarh al Antiohiei și al întregului Răsărit
Acțiunile militare din țara noastră iubită numai îşi iau avântul şi omul plăteşte un preţ mare pentru această tragedie: noi vedem cum distrugerile se râspândesc aspra a tot mai multor zone ale statului nostru, vedem cum oamenii sunt torturați și izgoniţi, suferă durere, se luptă cu foamea și setea; vedem că războiul este prezent în viaţa tuturor oamenilor, și nu mai există o scăpare de la el.
În această cronică al dezastrelor un capitol aparte îl constituie durerea orașului Maalula și a sfintei sale mănăstiri Sfânta Tecla, care pe de o parte, din primele secole ale existentei sale, este un loc de pelerinaj pentru creștini, iar pe de alta reprezintă profunzimea relațiilor dintre fiii unei singure țări, fie şi de alte credințe religioase.
Mănăstirea Sfintei Tecla din Maaloula, care este un monument al culturii siriene, o parte din patrimomiul sirian şi mondial – trece astăzi prin momente foarte grele. Mănăstirea este situată pe un teritoriu deschis atacurilor din toate părțile, ceea face dificilă transportarea ajutoarelor umanitare pentru locuitorii săi, devenind periculoasă şi pentru viaţa voluntarilor însăşi. Recent, din cauza bombardării oraşului, a fost scoasă din funcţiune centrala eletrică locală, cauzând oprirea alimentării cu apă a mănăstirii, reprezentând o amenințare cu moartea pentru toate surorile mănăstirii.
Suntem conștienți de faptul că însăși prezența mănăstirii în regiune este un apel al cetățenilor unui stat către dragoste frățească și pace. De aceea şi rămânem în ea – în scopul de a demonstra loialitatea noastră și dragostea pentru țară și faţă de toţii fii ei, dar și condamnarea noastră categorică a violenței şi teroarei.
Prin urmare, facem un apel către Semiluna Roșie din Siria, Crucea Roșie Internațională, precum și către toate organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale implicate în ajutorul umanitar pentru a sprijini maicile de la mănăstire și copii adăpostiți în ea, numărul total al cărora a crescut până la patruzeci de oameni, de a trimitere o caravană umanitară în oraș, care ne va permite să rămânem în el, exprimându-ne devotamentul faţă de țara iubita.
De asemenea, facem un apel la lumea întreagă pentru a opri vărsarea de sânge și violență din Siria, subliniind în același timp necesitatea de a recunoaște integritatea și neutralitatea tuturor monumentelor culturale ale țării, în scopul de a preveni distrugerea și profanarea lor. Repetăm apelul nostru pentru toți fiii unui stat unitar la reînceperea negocierilor, ca singura modalitate de a rezolva conflictele existente.
În aceste zile grele, noi, copiii Bisericii Ortodoxe a Antiohiei, ne adresăm în rugăciune sfintei Tecla, memoria căreia se săvârşeşte astăzi pentru a ne dărui protecția ei mănăstirii şi ascultătoarelor sale.
Să păstreze Dumnezeu Maaloula, Siria și întreaga lume, revârsând peste ele adevărata lumină a harului Său!
traducere pentru ortodox.md
sursa pravoslavie.ru

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, șeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relații Externe Bisericesti, și-a exprimat îngrijorarea față de situația internațională actuală,...
Liderii a cinci biserici au făcut un apel către guvernul SUA să-şi schimbe politica şi să nu-i mai numească pe...
Mă întorc în timp cu aproape două săptămîni, la momentul în care un grup nu prea numeros de sirieni, expatriaţi la...
Anul 2014 va fi decisiv pentru Orientul Mijlociu, stabilindu-se dacă regiunea se va împotmoli într-o perioadă de violență îndelungată sau...
Saidnaya – este următorul după Maaloula oraş creștin, care poate deveni obiectul atacurilor teroriste. Este o localitate așezată la distanța de...
Conflictul militar din Siria, care este adesea numit război civil, nu este doar un război civil, deoarece în Siria luptă...
Vorbind despre situația actuală din Caucazul de Nord, preşedintele Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei Mitropolitul Ilarion a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul