Articole din rubrica Ştiri
Sfântul Ierarh Episcopul Dionisie, Blândul și preaînțeleptul păstor, prăznuit la Mănăstirea Suruceni
Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre. (Troparul Sfântului) Psalmistul David…
3:09, luni, 10 iulie, 2023 | Continuarea
Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail
Sfântul Dionisie Erhan s-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, din părinți evlavioși – Vasile și Andriana, primind din botez numele Dimitrie. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni. De la început,…
10:36, luni, 10 iulie, 2023 | Continuarea
Duminica a V-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Omule, ție în fiecare zi şi în fiecare noapte Domnul îţi oferă Împărăţia Cerurilor. Aceasta este patria ta veşnică. Ia aminte cum trăieşti, ia aminte pentru ce trăieşti pe pământ. Tu eşti o fiinţă nemuritoare. Dumnezeu te-a creat pentru nemurire. Pentru aceasta a venit El în această lume, pentru aceasta a dăruit Evanghelia Sa, pentru…
8:10, duminică, 9 iulie, 2023 | Continuarea
Sfântul Ioan Botezătorul cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40). Îngerii nu au nici o grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl slujesc…
5:30, vineri, 7 iulie, 2023 | Continuarea
„Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi…” Duminica a IV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
Duminica a patra după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici scoate în evidenţă atitudinea pe care a avut-o sutaşul faţă de Mântuitorul Hristos în momentul în care i-a împărtăşit faptul că are o slugă bolnavă. Sutaşul are încredere în puterea cuvântului…
4:37, duminică, 2 iulie, 2023 | Continuarea
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!” Duminica a III-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„De vreme ce Dumnezeu este mereu prezent, de ce vă faceţi griji? „In El trăim şi ne mişcăm.” Lupta noastră o purtăm în îmbrăţişarea Lui. Il respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjuraţi de Dumnezeu, ne atingem de Dumnezeu, în chip tainic îl mâncăm pe Dumnezeu. Oriunde ne întoarcem, oriunde privim, Dumnezeu este pretutindeni: în Ceruri, pe…
4:23, duminică, 25 iunie, 2023 | Continuarea
„Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii” (I Petru 1, 15-16) Duminica a doua după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască,…
2:30, duminică, 18 iunie, 2023 | Continuarea
„Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel ceresc…” Ziua Sfântului Duh la Mănăstirea Suruceni
Viaţa duhovnicească este o viaţă în Duhul Sfânt. Viața duhovnicească nu înseamnă să citeşti cărţi, să agoniseşti cunoştinţe, să domini în discuţii, să asculţi muzică şi să fii un bun cunoscător al scrierilor bisericeşti. Nu înseamnă nici chiar o bună dispoziţie a minţii sau a inimii. Viaţa duhovnicească este tânjire după Duhul Sfânt, agonisire, trăire…
1:30, luni, 5 iunie, 2023 | Continuarea
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi! Sărbătoarea Cincizecimii la Mănăstirea Suruceni
„Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.” (Sfântul Siluan Athonitul) Duminica Cincizecimii a unit în duh de rugăciune obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală. Sărbătoarea Cincizecimii este una dintre cele douăsprezece mari…
7:02, duminică, 4 iunie, 2023 | Continuarea
„Urcând la ceruri, Hristos ne-a înalțat și pe noi…” Sărbătoarea Înălțării Domnului la Mănăstirea Suruceni
Prin praznicul Înălțării, sărbătorim întronarea în ceruri a firii noastre. Odată cu Invierea și cu Înălțarea firii omenești, sărbătorim și începutul învierii și înălțării fiecărui credincios în parte. De aceea, atunci când omul participă la Înălțarea lui Hristos, el nu mai este un om de pe pământ, asa cum era primul om, ci este om al…
7:52, joi, 25 mai, 2023 | Continuarea
Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel bun, cinstit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
„Caută-l pe Sfântul Ierarh Nicolae! Cere-i ajutorul, arată-i gândurile tale, arată-i fricile tale, arată-i neputinţele tale, arată-i greutăţile tale; cu siguranţă nu va sta indiferent, ci te va căuta, fiindcă el nu poate să stea la margine, nu poate să treacă indiferent pe lângă tine, cel care eşti în suferinţă, cel care eşti în necaz…
3:35, luni, 22 mai, 2023 | Continuarea
Să tindem cu toată fiinţa spre Lumina cea adevărată. Duminica a șasea după Învierea Domnului la Mănăstirea Suruceni
Fericit beteagul pe care Dumnezeu îl ridică din boală şi care îşi ridică inima plină de mulţumire spre Dumnezeu ca spre singurul său neaşteptat Binefăcător. O, cum se văd de bine lucrurile lui Dumnezeu în fiecare zi, în viaţa fiecăruia dintre noi! O, bucurie a tuturor celor cărora prin aceste lucrări Dumnezeu le deschide ochii…
12:38, duminică, 21 mai, 2023 | Continuarea
„El, Cel ce-i vindecă pe cei cu inima zdrobită şi leagă rănile lor… ” (Ps. 146, 3) Duminica a IV-a după Paști la Mănăstirea Suruceni
„Eu pentru tine M-am făcut Om; pentru tine M-am îmbrăcat în trup, iar tu zici «om nu am»?” (Vecernia Sărbătorii). În Duminica a IV-a după Paşti, cea „a slăbănogului“, Sfânta Liturghie a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a creștinilor veniți pentru a înălța rugăciuni comune. Această Duminică, prin citirea din…
2:10, duminică, 7 mai, 2023 | Continuarea
Mănăstirea Suruceni și-a serbat ocrotitorul de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
„Dacă diavolul nu prigonea pe creştini şi n-ar fi pornit război împotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici. Iar dacă n-ar fi fost mucenici, viaţa noastră ar fi fost tristă şi fără Sărbătoare. Căci ce este egal în valoare cu aceste Sărbători? Adevărata evlavie este de a te închina şi de a cinsti pe cei care…
3:21, sâmbătă, 6 mai, 2023 | Continuarea
Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe la Mănăstirea Suruceni
„Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie. Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor…
6:00, duminică, 30 aprilie, 2023 | Continuarea

