Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Calendarul zilei – 2 aprilie 2019
Sfinţii sunt acei care au avut suflete puternice şi care au fost capabili de trei lucruri: să rabde, să iubescă credinţa şi să se jertfească. Astăzi, în rubrica Calendar ortodox, preotul Octavian Moșin ne prezintă povestea de viaţă a sfintei Fotinia, samarineanca care a fost învrednicită de şansa rară de a sta de vorbă cu…
10:35, marți, 2 aprilie, 2019 | Continuarea
Chinonicarul vechilor dascăli, vol. I
Chinonicarul vechilor dascăli Recenzie Lucrarea Chinonicarul vechilor dascăli, vol. I reprezintă tipăritura în limba română ce conține chinonice (cântări ample ce se interpretează în momentul împărtășirii preoților și credincioșilor) semnate exclusiv de autori din perioada bizantină și metabizantină (sec. XIV-XVII). Cartea, ce însumează chinonice duminicale, săptămânale și la marile sărbători de peste an în toate…
4:06, luni, 1 aprilie, 2019 | Continuarea
Calendarul zilei – 1 aprilie 2019
Postul înseamnă să te apropii de definiţia ta adevărată. Prin post ne întâlnim cu limitele noastre. E o luptă împotriva plăcerilor, a obişnuinţelor de zi cu zi, prin care înţelegem cât de dependenţi suntem de cele lumeşti. Sfinţii sunt cei care au învins această luptă, iar pentru asta, îi cinstim zilnic.
11:32, luni, 1 aprilie, 2019 | Continuarea
Fii #maitarecamoartea și nu te rușina să faci semnul Sfintei Cruci!
La jumătatea Postului Sfintelor Paști privim cu încredere spre semnul biruinței Domnului nostru Iisus Hristos asupra morții și ne odihnim la rădăcina Sfintei Cruci pentru a ne continua drumul spre devenirea #maitarecamoartea. Am început călătoria duhovnicească a Postului Mare și a Campaniei #maitarecamoartea cu mărturisirea credinţei, am continuat prin renunţarea la vorba multă şi nefolositoare, ca acum să ne…
8:30, sâmbătă, 30 martie, 2019 | Continuarea
Tenismenul Novak Djokovic şi-a manifestat disponibilitatea de a ajuta un paraclis ortodox din Nisa
Jucătorul de tenis sârb Novak Djokovic şi-a manifestat disponibilitatea de a ajuta un paraclis ortodox din Nisa, situat într-o clădire care a fost vândută, informează Orthodoxie.com. Lăcaşul de cult ortodox sârb, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, găzduieşte fresce pictate de Episcopul Ioan-Nectarie de Saint-Denis (numele de mirean Evgraf Kovalevsky). Primarul localităţii franceze a anunţat că se va…
1:54, vineri, 29 martie, 2019 | Continuarea
Calendarul zilei – 29 martie 2019
Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea sufletului. Nu e niciodată târziu să ne îngrijim de sufletele noastre, mai ales acum, în Postul Mare. Preotul Octavian Moșin ne aduce exemple vii, în Calendarul Ortodox.
10:17, vineri, 29 martie, 2019 | Continuarea
Reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP) au organizat consultări cu preoții misionari ce își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor statului
Reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP) au organizat consultări cu preoții misionari ce își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor statului, privind procesul de amplasare a sfintelor lăcașe pe terenurile ce aparțin proprietăților publice. Joi, 28 martie 2019, în Sala Sinodală din incinta Reședinței Mitropolitane, a avut loc întâlnirea preoților misonari ce își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor statului cu…
1:38, joi, 28 martie, 2019 | Continuarea
Persoana condamnată la 12 ani închisoare pentru viol nu este cleric al Mitropoliei Moldovei
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media informează: Bărbatul din Cantemir condamnat la 12 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, fiind recunoscut vinovat de violul fiicei sale vitrege minore, nu este cleric al Mitropoliei Moldovei. În urma verificărilor, aducem la cunoștința opiniei publice că persoana condamnată pentru viol nu figurează în evidența niciunei unități bisericești (parohie…
7:27, miercuri, 27 martie, 2019 | Continuarea
Vineri, 29 martie, ora 17.00, Taina Sf. Maslu, la biserica în construcție „Sf. Irh. Spiridon” din Chișinău
“Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15) Vineri, 29 martie, ora 17.00, vă invităm la Taina Sf. Maslu ce va fi oficiată în sobor de 7 preoți la biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” de…
9:32, luni, 25 martie, 2019 | Continuarea
Calendarul zilei – 25 martie 2019
Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Astăzi, în rubrica Calendar ortodox aflăm despre viaţa unui alt sfânt care i-a întrecut pe oameni în curăţie şi care s-a dăruit în întregime vieţii duhovniceşti. Despre cine e…
12:17, luni, 25 martie, 2019 | Continuarea
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului” din Chișinău; invitat: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc)
„Efectele tămăduitoare ale deznădejdii”, este tema conferinței zilei de miercuri, 27 martie 2019, ora 18.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. Invitatul acestei seri este Arhim. Augustin (Zaboroșciuc), nevoitor ai mănăstirii Curchi şi un bun prieten al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova. Sunt invitaţi toţi doritorii!
10:07, luni, 25 martie, 2019 | Continuarea
„Unic din prima secundă” – Marșul pentru viață 2019 s-a desfăşurat la Chişinău
O nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă“ s-a desfăşurat astăzi, 23 martie 2019, la Chişinău. Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu mai mulţi slujitori, au parcurs traseul Spitalul municipal nr.1 – Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a se pronunța în…
3:22, sâmbătă, 23 martie, 2019 | Continuarea
A doua sâmbătă a Postului Mare la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
În a doua Sâmbătă din Postul Mare, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Părinte Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, împreună cu soborul de clerici ai Catedralei. La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, care au adus şi prinoasele cuvenite…
1:35, sâmbătă, 23 martie, 2019 | Continuarea
Sfântul Maslu la Capela centrului de educație moral-spirituală a grădiniței 150 din Chișinău
Un sobor de preoți și diaconi, a oficiat miercuri, 20 martie 2019, Taina Sfântului Maslu la Capela centrului de educație moral-spirituală a grădiniței 150 din sectorul Rîșcani al Capitalei. La rugăciunile săvârșite de către slujitorii Domnului au participat părinți împreună cu copilași, dar și creștini ce trăiesc în apropiere. În cuvântul de învățătură ce a…
10:18, joi, 21 martie, 2019 | Continuarea
Îndemnul Mitropolitului Vladimir către protopopi și cler de a intensifica programul misionar și duhovnicesc, în perioada Postului Mare
În atenția protopopilor și clerului din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Cu ajutorul Domnului, parcurgem zilele Sfântului și Marelui Post, premergător luminatului Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Îndemnăm ca în această perioadă, protopopii Bisericii noastre să organizeze întruniri ale clerului la nivel de protopopiat, în cadrul cărora să fie abordat subiectul…
12:34, joi, 21 martie, 2019 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice