Diplome de merit și premii pentru câştigătorii Concursului național de eseuri „Familia Creștină – salvarea societății“
12:21, marți, 16 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: concurs, familia creștină, premianti

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Portalul național de gândire și atitudine creștin – ortodoxă ”Moldova Ortodoxă” (www.ortodox.md) a desfăşurat în perioada 16-30 aprilie, Concursul național de eseuri cu sloganul: Familia Creștină – salvarea societății.
Câştigătorii Concursului „Familia Creștină – salvarea societății“, au fost premiaţi astăzi, 16 mai, în contextul desfășurării Săptămânii Familiei, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan. Festivitatea de premiere a avut loc la Reședința mitropolitană.
În cuvântul de bun venit, PS Ioan a transmis celor 5 premianți, binecuvântarea şi felicitările ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, pentru aptitudinile demonstrate prin acest concurs şi i-a îndemnat să se implice în continuare în lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
„Acest concurs naţional contribuie substanţial la ceea ce noi dorim să facem, şi anume păstrarea şi promovarea rolului consolidant al familiei, văzut prin prisma învăţăturii Ortodoxe. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să le dăruiască tinerilor premianți sănătate şi bucurie, ani mulţi şi binecuvântaţi şi să continue înmulţirea talanţilor, cultivarea talentului, pentru că prin muncă multă se evidenţiază talentul”, a spus PS Episcop Ioan.
La final, fiecare premiant a primit câte o diplomă de merit şi câte un set de literatură religioasă.
Concursul național de eseuri cu sloganul: Familia Creștină – salvarea societății este organizat în premieră de Mitropolia Moldovei în colaborare cu Portalul național de gândire și atitudine creștin – ortodoxă ”Moldova Ortodoxă” (www.ortodox.md).
Lista premianților:
1. Familia creștină ieri, azi și mâine, autor: Sinița Eudochia-Dumitrița.
2. O simplă familie creștină, autor: Crisp Mărgărint.
3. Familia creștină – o cale spre Împărăția lui Dumnezeu , autor: Alina Brăilean.
4. O familie sănătoasă e cea unde-n capul mesei va sta Legea Domnului, adică DRAGOSTEA, autor: Elena Draghici.
5. Biserica – locul în care se naște familia creștină, sau „Pentru cine bat clopotele ?” , autor: Ion Carp.












Pe data de 15 aprilie 2022, în pragul marii sărbători creștine Intrarea Domnului în Ierusalim, la sediul mitropolitan s-a desfășurat Gala...
Cabinetul Metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove anunță ediția a II-a a concursului online la Religie...
Pentru a trezi motivația participării la orele de religie, dar și la cursurile școlilor catehetice...
Site-ul de fotografie ortodoxă OrthPhoto.net desfășoară un nou concurs foto destinat promovării Ortodoxiei prin imaginea fotografică: OrthPhoto Awards. Participanții pot trimite imagini...
Direcția Metodică a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove demarează concursul on-line la Religie – „Ora de Religie – cunoaștere și devenire spirituală”. Concursul...
În ziua de joi a Săptămânii Luminate, 2 mai 2019, în incinta Sălii Festive a Liceului Teoretic ,,Miron Costin” or....

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus